Mult mai departe de oraş,

într-o dimineaţă fără sare şi fără piper, roua se plictisea pe firele de iarbă.

O turmă de elani fără chef păşteau tăcuţi într-o poieniţă fără culoare.

 

 

Moo era singurul vesel dintre ei şi singurul curios.

Era în căutare de ceva nou. Se săturase de gustul zilnic de frunză şi iarbă

şi visa să-şi provoace papilele gustative cu bunătăţi total neobişnuite pentru un elan.

Visa la râuri de lapte proaspăt, straturi de fagure pline cu miere, jucării din marţipan,

croissante pufoase şi îngheţată cremoasă din smântână adevărată şi bună de tot.

 

Aşa că porni tropăind în căutarea gustului perfect

şi nu avea de gând să se oprească până nu aduna cele mai delicioase bunătăţi de peste mări şi ţări.

În drumul lui îşi făcu repede prieteni noi. Avea să afle că nu era singurul sătul de viaţa fără gust.

Şi-atunci îşi dădu seama că rostul lui era să readucă aroma, gustul şi culoarea în toate meniurile din ţinut.

Cine-i destul de norocos să guste din bunătăţile lui minunate, devine prietenul lui pe viaţă.

 

Moo a strâns la un loc torturi de poveste, tarte aburinde,

prăjituri ce se topesc în gură şi cea mai adevărată cafea din tot ţinutul.

Esenţe şi gusturi divine, arome felurite şi atent studiate,

toate făurite cu multă pasiune şi drag de oameni pofticioşi.

 

 

Moo tropăie şi azi nestingherit într-o continuă poftă de tot ce-i gustos şi proaspăt.

Îl poţi zări uneori, în dimineţile limpezi, stând la o cafea cu spumă de lapte şi o tartă grozavă cu spanac.

 

 

 

Moo loves you, too!

 

 

Copyright ©2005-2015  Moo® Toate drepturile rezervate